După mai mult de 6 luni de amânări și incertitudini, Ministerul Educației așteaptă să i se arunce colacul de salvare din partea celor pe care i-ar lăsa fără locuri de muncă în situația preluării creșelor. Motivul este unul simplu -imposibilitatea asigurării resursei umane de către Ministerul Educației și conștientizarea faptului că preluarea creșelor ar fi un pas uriaș către un colaps fără precedent în acest segment în care funcționează unitățile de educație timpurie. Această conștientizare a dus către o nouă etapă în procesul de preluare a creșelor, constând în inițierea unei proceduri de consultare publică pe Hotărârea de Guvern privind aprobarea Metodologiei de organizare și funcționare a creșelor.
Activitatea pertinentă pe care colegii noștri o desfășoară ca șefi de centru în cadrul creșelor și a centrelor de zi în care au loc activități didactice specifice educației timpurii care constă în mulți ani de experiență, au format echipe pluridisciplinare pregătite pentru a se adapta nevoilor beneficiarilor de vârstă timpurie. Doar cei implicați în mod direct într-o vocație de o importanță majoră care își lasă amprenta asupra dezvoltării globale a copilului, având rolul de tranziție de la ajutor la autonomie, pot emite soluții pentru ca nimeni din cei care astăzi își riscă siguranța unui loc de muncă să fie păstrați în urma preluării indiferent de modul în care unitățile de educație timpurie vor funcționa ca și jurisdicție.
În vederea consultării publice, în condiţiile art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, dar și a consultării preliminare interinstituționale, Ministerul Educaţiei publică, atașat, proiectul de Hotărâre de Guvern privind aprobarea Metodologiei de organizare și funcționare a creșelor și a altor unități de educație timpurie antepreșcolară.
► Propunerile și sugestiile cu privire la proiectul supus consultării publice pot fi trimise în următoarele 10 zile (de la data publicării) pe adresa de e-mail federatia.publisind@gmail.com
CITEŞTE AICI Proiect de HG aprobare Metodologie creşe 2022
CITEŞTE AICI Notă Fundamentare Proiect HG aprobare Metodologie creşe 2022
Echipa Federației PUBLISIND