Românii pot primi VOUCHERE DE VACANŢĂ de până la 6.300 de lei. Decizia a fost luată în Parlament. Toţi angajaţii, atât de la stat, cât şi de la privat, pot primi vouchere de vacanţă. Decizia a fost luată în plenul Camerei Deputaţilor, care este for decizional, iar proiectul va merge la promulgare la preşedintele Klaus Iohannis. Potrivit legii, angajatorii pot oferi vouchere de vacanţă de până la 6.300 de lei, bani pe care şi-i va deduce din impozit.

Camera Deputaţilor a decis, pe data de 3 iunie 2015, ca angajaţii pot primi vouchere de vacanţă, într-un cuantum de maximum şase salarii minime pe economie. Cum salariul minim va crește la 1.050 lei de la 1 iulie, voucherele de concediu acordate nominal pot ajunge la 6.300 de lei. Deputaţii au adoptat în acest sens, cu 303 voturi „pentru” şi 12 abţineri, legea care aproba si modifică Ordonanţa de urgenţă 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă. Reglementările aprobate de către deputaţi vor fi aplicate în 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii.

Astfel, indiferent că lucrează la stat sau la privat, din această vară, toţi angajaţii pot beneficia de vouchere de vacanţă, suma urmând să fie dedusă mai apoi din impozitele şi taxele angajatorilor. Angajaţii din sistemul privat pot beneficia de vouchere de vacanţă sau de primă de vacanţă, pe care angajatorul le acordă în urma negocierii, iar în sistemul public, în urma unui amendament adoptat, vor beneficia doar de vouchere de vacanţă nu şi de bani sau prime de vacanţă.

Potrivit prevederilor legii, într-un an calendaristic, angajaţii au dreptul o singură dată la vouchere de vacanţă şi nu vor mai primi şi prime pentru concediu sau alţi bani pentru biletele de odihnă. Aleşii au introdus şi niste condiţii. Tichetele pot fi folosite doar în ţară şi vor fi nominale. Proiectul de lege, adoptat miercuri, introduce un nou instrument – voucherul de vacanţă pe suport electronic. Atât voucherele de vacanţă pe suport electronic, cât și voucherele de vacanţă pe suport de hârtie, vor fi utilizate doar în unități turistice autorizate de Autoritatea Naţională pentru Turism.

Cititi mai mult:
 ***

ATENTIE !!!

Voucherele de vacanta vor fi acordate si functionarilor publici!

Extras din amendamentele votate astazi in plenul Camerei deputatilor:

3. La articolul I se introduce un nou punct, pct.1, cu următorul cuprins: «1. La articolul 1, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: „(2) Instituţiile publice definite conform Legii nr.500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi instituţiile publice locale definite conform Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi subordonare, inclusiv cele care se finanţează integral din venituri proprii, care încadrează funcţionari publici şi/sau personal prin încheierea unui contract individual de muncă, după caz, acordă, în condiţiile legii, prime de vacanţă numai sub forma voucherelor de vacanţă.” Autori: deputaţi Ludovic Orban şi Cristina Pocora