Angajații Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene ies în stradă. Sindicatul MIPE „Normalitate”, care reunește salariații din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), sindicat afiliat la Federația Publisind și BNS, va organiza un miting de protest în fața MIPE joi, 16 mai 2024, între orele 15 și 17 și vineri, 17 mai 2024, între orele 12 și 14.30, în aceeași locație.

Complexitatea ridicată a activității personalului care gestionează fonduri europene, gradul de încărcare care a crescut în 2023 comparativ cu anul 2019 de 6 ori, precum și multiplele sarcini care exced fișei postului, suprapus pe condițiile deficitare de muncă, riscă să genereze un exod al personalului din instituție. Sunt necesare măsuri urgente pentru retenția salariaților MIPE care au reușit să obțină o absorbție istorică de 96% a fondurilor gestionate, rezultat foarte important pentru întreaga țară.

Revendicări:

  1. Stabilirea salariilor la nivelul maxim de salarizare din cadrul Familiei Ocupaționale de Funcții Bugetare „ADMINISTRAȚIE“, așa cum a solicitat Comisia Europeană în repetate randuri.
  2. Inițierea demersurilor legislative necesare pentru acordarea unui statut special personalului de specialitate care gestionează fonduri europene nerambursabile și desfășoară activități cu caracter complex  și special în cadrul MIPE.
  3. Rezolvarea solicitărilor existente privind condițiile deficitare în care își desfășoară activitatea salariații MIPE, inclusiv în teritoriu.

Precizăm că salariile angajaților MIPE sunt susținute majoritar din sursă externă, printr-un efort al Comisiei Europeane de a păstra personalul bine-pregătit în sistem.