Sindicatele PUBLISIND din mediu, Arhivele Naționale, sport și tineret, Registrul Comerțului și Consiliul pentru Combaterea Discriminării au protestat joi 23 mai 2024 în fața Guvernului României pentru salarii decente și pentru eliminarea inechităților salariale din domeniile reprezentate. Premierul României s-a arătat deranjat de proteste având în vedere creșterile anunțate pentru anumite familii ocupaționale, însă ceea ce guvernanții consideră „creșteri” nu sunt în realitate decât slabe tentative de indexări salariale, atât timp cât prețurile cresc cu 50% iar guvernul ajustează cu doar 10% salariile de bază. PUBLISIND va continua protestele până la soluționarea revendicărilor din toate domeniile de activitate reprezentate.