Seria consultărilor pentru noua lege a salarizării a continuat, ieri, 2 iunie 2021, între orele 14.00-16.00, pentru familia ocupațională de funcții bugetare Justiție.
Delegația Federației PUBLISIND a fost formată din Cătălin Trăistaru președintele Sindicatului Național al Grefei Judiciare Dicasterial și Vicepreședinte al Federației domeniul Grefă judiciară, Otilia Ganea și Andreea Faur de la Sindicatul Național al Consilierilor din Serviciile de Probațiune.
Secretarul de stat prezent la fiecare dintre consultări a deschis ședința anunțând că este o primă ședință de prezentare în detaliu a problemelor fiecărei categorii profesionale din Justiție, urmând ca de la a doua ședință să aibă loc și discuții tehnice aplicate pe lege.
Ne-a reiterat memorandumul asumat de guvern care conține principiile ce vor sta la baza noii legi a salarizării.
Întrucât și celelalte familii ocupaționale cu care au avut deja discuții au acuzat inechități salariale generate de legile anterioare de salarizare, ministerul și-a repoziționat strategia în sensul de a consulta întâi toate categoriile profesionale, să cunoască în detaliu toate problemele și să analizeze dacă nu se impune inițial o modificare a actualei legi întrucât scopul este să rezolve dezechilibrele generate de actuala lege sau legile vechi, să reașeze categoriile profesionale pe o nouă grilă și să se dea eficiență celor două principii care guvernează procesul de muncă, anume principiul echitații și la muncă egală, plată egală.
Totodată, a promis ca vor fi comunicate propunerile înaintate de MJ pe salarizare.
Toți participanții la discuții au opinat în sensul modificării de urgență în acest an a actualei legi pentru rezolvarea inechităților și pentru a elabora o noua lege plecând de la salarii corect calculate.
În ceea ce privește problematica salarizării grefierilor și a Consilierilor de probațiune, a fost ridicata problema plafonării salariilor ca urmare a modului greșit de calcul al acestora în anul 2016 și 2017 când s-a elaborat actuala lege, delegația organizației noastre solicitând ministrului secretar de stat ca actuala lege sa nu se mai elaboreze fără consultarea reala a sindicatelor întrucât o grila întocmită în dezacord cu propunerile sindicatelor, va genera proteste.
Totodată, a fost ridicata și problematica neuniformizarii salariilor la între funcțiile ce compun aceeași categorie profesională ca urmare a aplicării neunitar sau a neaplicarii legilor succesive de salarizare, care au creat dezechilibre grave în sistem.
Ministrul secretar de stat a asigurat participanții la discuții ca va fi analizat impactul bugetar generat de rezolvarea acestor inechități salariale pentru a se încerca stoparea proceselor și generarea altora noi, cu atât mai mult cu cât în cazul unor categorii profesionale cum este și cazul grefierilor și a Consilierilor de probațiune, diferențele salariale nu reprezinta un efort financiar atât de mare ca în cazul altora, având în vedere numărul personalului.
Cea de a doua ședința va fi una tehnica, aplicata, pe baza propunerilor avansate de către MJ, iar ulterior, vor mai fi întâlniri și cu toți reprezentații instituțiilor implicate în procesul de salarizare, ministere și sindicate pentru un dialog real și constructiv.
Întrucât întâlnirea a avut loc în cadrul comisiei de dialog social din MMJS, cuvântul de ordine a fost „dialogul”.
Deși întâlnirea a avut o nota optimista, iar cei din Ministerul Muncii au arătat deschidere și bună-credință, noi vom rămâne vigilenți și vom reacționa pentru stoparea inechităților care trenează de mai bine de 10 ani, cu atât mai mult cu cât cunoaștem poziția MJ fata de salarizare (cazurile Timișoara, Galați, Vrs 605 sporuri 45%).