Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor preferă să stea cu baza auto a instituțiilor din subordine sub sechestru decât sa plătească drepturile salariale câștigate în instanță de salariați prin sindicatele afiliate PUBLISIND, promovând astfel nefuncționalitatea în loc să fie în legalitate cu drepturile salariaților.
În baza Deciziei CCR 794/2016 care prevede că: “personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.” angajatii din Agentiile pentru Protectia Mediului au deschis procese in instanta si au obtinut solutii favorabile prin care institutiile unde lucreaza sunt obligate să:
1. Stabilileasca salariul de bază la nivelul maxim cu cele aflate în plată pentru funcții similare din
cadrul tuturor agențiilor pentru protecția mediului județene;
2. Calculeze și sa plateasca drepturile salariale cuvenite reprezentând diferența dintre drepturile
salariale stabilite la nivelul maxim și drepturile salariale achitate efectiv, actualizate cu rata inflației, la
care se adauga dobanda.
Prin ordonanțe de urgență (OUG 114/ 2018, OUG 130/2021, OUG 168/2022), Guvernul României a stabilit că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice se face în 5 tranșe anuale.
Prin nerespectarea legii de către Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, situația din prezent arată în felul următor:
1. Exista restante la plata transelor aferente anilor 2021-2022 de peste 9 milioane lei (1.8 milioane eur);
2. Suma totala de plata pentru 2022-2023 este de peste 40 milioane lei (8 milioane eur);
3. Ordonatorul principal de credite, Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor, nu a asigurat pentru instituţiile din subordine, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi Agenţiile judeţene pentru Protecţia Mediului, bugetele necesare pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii nici pentru anul 2022, nici pentru 2023;
4. Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a returnat la bugetul de stat, cu ocazia rectificărilor bugetare din lunile august şi noiembrie 2022, peste 950 milioane lei, cu nepăsare şi dispreţ total faţă de lege şi faţă de angajaţii Agenţiilor judeţene pentru Protecţia Mediului care trebuiau să-şi primească drepturile obţinute prin hotărâri judecătoreşti.
5. Din cauza intarzierilor, salariatii au demarat executarari silite, în prezent existând pe rolul instanţelor judecătoreşti din toată ţara zeci, dacă nu sute, de astfel de dosare (pâna în acest moment, cheltuielile de executare se ridica la aproximativ 1.5 milioane lei (300000 eur).
Chiar dacă întârzierile plăților nu fac altceva decat sa produca pagube bugetelor, ordonatorul secundar de credite (ANPM), dispune Agentiilor județene să conteste în instanță executarile silite demarate de angajați, suplimentând în acest fel cheltuielile de judecata pe care institutiile le vor plati in final. Aceasta deoarece toate contestațiile initiate de angajatori până în prezent au fost respinse de instanțe, lucru previzibil și pentru viitor.
Având în vedere procesele de executare silită aflate în curs, neplata sumelor reprezentând drepturi salariale restante va conduce la sechestrarea, vânzarea și valorificarea bunurilor instituțiilor publice pentru recuperarea debitelor. Exista în acest moment cazuri în care bunurile instituțiilor (autoturisme) sunt indisponibilizate ca urmare a sechestrului si nu pot fi folosite de institutie pana la judecarea contestatiilor la executare, termenele stabilite in dosare fiind la mai mult de
jumatate de an de la sechestru.
Nepasarea Ministerului Mediului, Apelor si Padurilor in ceea ce priveste asigurarea fondurilor necesare platii transelor de catre institutiile din subordine duce la incalcarea dreptului angajatilor la un proces echitabil. In conditiile în care solutionarea in instanta a dosarelor pentru obtinerea salariilor restante a durat, in medie, 2 ani, esalonarea prevazuta de lege a platilor este de alti 5 ani, intarzierile la plata datorate ordonatorului principal de credite duce la situatia în care salariile restante ale angajatilor vor fi platite dupa aproape 10 ani.
Federația PUBLISIND a solicitat Ministrului Mediului o întrevedere în cel mai scurt timp posibil având în vedere problemele legate de obligațiile de plată ale Agenţiilor judeţene pentru Protecţia Mediului stabilite prin titluri executorii, reclamate de membrii sindicatelor afiliate PUBLISIND domeniul Mediu.
Nerespectarea prevederilor legale în ceea ce priveşte asigurarea de către Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a fondurilor necesare plăţii sumelor datorate va conduce la apariţia acţiunilor de protest din partea angajaţilor nemulţumiţi.