In data de 06.05.2016 a avut loc intrunirea grupului tehnic pentru analiza salarizarii in sectorul public avand ca tema salarizarea in administratia publica centrala.
La intalnire au fost prezente 7 ministere ale caror salarii sunt sub media salariala din restul ministerelor: Ministerul Culturii, Ministerul Transporturilor, Ministerul Comunicatiilor, Ministerul Economiei, Ministerul Energiei, Ministerul Mediului si Ministerul Tineretului si Sportului.
Ministrul Muncii a indicat punctele care ar trebui atinse de prezentarea fiecarui minister, respectiv:
1) pozitionarea ministerului / agentiilor din subordine fata de grila comunicata, daca modul in care este structurata cresterea salariilor pe aceasta grila rezolva macar partial problemele existente;
2) prezentarea si cuantificarea problemelor de incadrare si inechitati existente in acest moment in practica;
3) impactul cresterii salariilor din aparatul central la salarii la 70% din salariile functiilor similar din Secretariatul General al Guvernului- SGG;
4) situatia agentiilor din subordinea ministerelor, care ar fi reactia acestora la cresterea salariilor doar in minister si aplicarea grilei modificate in cazul acestora si ce ar insemna ca impact financiar cresterea acestora in acelasi mod ca si aparatul central al ministerului.
Cele 7 ministere au prezentat pe rand situatia astfel:
1) Ministerul Economiei – exista un memorandum pentru cresterea salariilor prin asimilare la 70% din salariile functiilor similare din SGG, urmand sa definitiveze acest proces, nu au solicitat cresteri similare pentru agentiile din subordine.
2) Ministerul Culturii – cea mai mare parte a salariilor se afla in partea de jos a grilei, aplicarea grilei ar muta presiunea din baza in miijlocul grilei, modelul de crestere la 70% din salariile din SGG este un model mai adecvat. S-a precizat ca se solicita cresteri doar pentru minister – aparatul central, au precizat ca nu vor exista presiuni sau nemultumiri din partea serviciilor deconcentrate datorate majorarii salariilor doar in aparatul central. De asemenea au precizat ca unele economii realizate le pot permite cresterea salariilor la 70% din SGG in aparatul central.
3) Ministerul Energiei – au facut simulari de crestere a salariilor, iar in cazul cresterii salariilor la 70% din SGG se vor incadra in bugetul actual. Nu au cerut cresteri pentru agentiile din subordine.
4) Ministerul Mediului: reprezentantii ministerului au precizat ca au nevoie de cresteri salariale atat in cazul aparatului central al ministerului, dar si in cazul celor 4 agentii / entitati din subordinea Ministerului, respectiv: ANPM, Garda de Mediu, ARB Delta Dunarii si APM-uri. In cele 4 agentii sunt aproximativ 3000 – 3500 de persoane. Pozitia reprezentantilor ministerului mediului a fost ca nu poate aplica fara agentii.
5) Ministerul Comunicatiilor – in cadrul ministerului exista aceeasi situatie ca si in cazul Ministerului de Cultura. Ministerul are o singura agentie in subordine, si nu a solicitat cresteri de salarii pentru aceasta – in acest moment salariile din agentie sunt duble fata de minister.
6) Ministerul Trasnsporturilor – In afara de salariile mici ce ar putea fi rezolvate de majorarea pe sistemul de 70%, 30% din personalul ministerului are probleme de incadrare, acestea probleme vor trebui rezolvate. Ministerul are o serie de agentii, unele din ele sunt finantate inclusiv din venituri proprii, urmeaza a se analiza caz cu caz.
7) Ministerul Tineretului – reprezentantii ministerului au precizat ca o crestere a salariilor la 70% din salariile din SGG – ar fi utila urmand a beneficia de ea 2713 persoane – din care 1169 sunt incadrate cu salariul minim. Din cele 2713 persoane in aparatul central al ministerului sunt 180 posturi, din care 120 ocupate. Ministerul a solicitat cresteri inclusiv in cazul agentiilor / serviciilor deconcentrate, au precizat ca tin ca aceasta crestere sa fie operata si in cazul structurilor teritoriale.
Ca si in cazul Ministerului Mediului, Ministrul Muncii a precizat ca urmeaza a se analiza posibilitatea cresterii salariilor pe acelasi model inclusiv in cazul agetiilor.
Avand in vedere ca bugetul disponibil este de doar 2,1 – 2,3 mld lei pentru 1 an si jumatate, s-a adus in discutie inclusiv posibilitatea de a creste doar salariile aparatelor centrale ale agentiilor centrale, similar cu ministerele, urmand ca teritoriul sa beneficieze doar de cresterile din grila.
Intalnirea a avut ca scop prezentarea situatiei nefiind luata nicio decizie, urmeaza a se analiza si simula diverse modele de crestere.
Pentru restul sectoarelor urmeaza a se incerca diverse modele de distribuire a bugetului disponibil in cadrul intalnirilor ce urmeaza a se desfasura.
Programul saptamanii viitoare este:
1. Luni, 09.05.2016, incepand cu ora 10.00 – sectorul Sanatate,
2. Marti, 10.05.2016, incepand cu ora 10.00 – sectorul Educatie,
3. Miercuri, 11.05.2016, incepand cu ora 10.00 – Aparare, Ordine publica, Securitate nationala
4. Joi, 12.05.2015, incepand cu ora 10.00 – Administratie publica locala si Asistenta sociala.
Sursa: Departamentul Economic BNS