Proiectul de Hotărâre de Guvern privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Mediu și Arii Protejate, elaborat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a fost supus dezbaterii publice și a fost discutat în Comisia de Dialog Social întrunită în data de 19.02.2025.

Din analiza textului reiese faptul că acest proiect oferă protecție structurilor constituite la nivel local (direcții județene) în ceea ce priveste numărul de posturi alocate, elimină birocrația și asigură o salarizare justă pentru lucrătorii din teritoriu, drept pentru care în cursul zilei de 25 februarie 2025 am solicitat printr-o petiție adresată ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor – Mircea Fechet, să înainteze acest proiect spre avizare și adoptare.

Federația Publisind cuprinde 10 sindicate afiliate din cadrul grupului de unități, organizații ce totalizează aproximativ 500 membri din cadrul structurilor județene care participă decisiv la implementarea legislaţiei naţionale în domeniul protecţiei mediului, armonizată cu cerinţele acquis-ului specific în domeniu.

Precizăm că organizația noastră susține creşterea capacităţii instituţionale a autorităţilor pentru protecţia mediului și optimizarea şi eficientizarea organizatorică şi administrativă a relaţiei minister – aparat central – structuri județene, cu condiția ca demersurile să se realizeze în condiții juste pentru angajații acestor structuri.

Petiția oficială transmisă Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor: adresa 302 PUBLISIND

*Respect profesional

Echipa Federației PUBLISIND