Noua lege a pensiilor care a fost adoptată zilele trecute de Guvern nu a încins spiritele doar în Coaliție, ci și în rândul actualilor, dar și viitorilor pensionari. Și pentru informarea corectă și deplină a membrilor federației Publisind venim cu o serie de clarificări în ceea ce privește actul normativ.
În primul rând, important de precizat este faptul că nu se modifică nimic de acum. Legea ar putea intra în vigoare de la 1 ianuarie 2024 și prevede majorări de două ori într-un an. Din întâmplare electoral, dar asta e o altă poveste. Coincidență sau nu, iată care sunt cele două majorări: prima este planificată pentru luna ianuarie 2024, când absolut toate pensiile vor fi indexate cu rata inflației – 13,8%; cea de a doua majorare este anunțată pentru septembrie 2024 și va fi în medie de 40%. Foarte important de subliniat acest cuvânt, ”medie”, deoarece nu înseamnă că toate pensiile vor fi mărite cu 40%.
Cine va beneficia de pensii mărite? Potrivit estimărilor, peste 5 milioane de români. În ianuarie 2024 valoarea punctului de pensie va crește de la 1785 de lei la 2032 de lei, iar în septembrie 2024 este promisă o nouă recalculare a pensiilor, astfel încât niciun pensionar din România nu va încasa pensie mai mică de 1.281 lei. Potrivit actului normativ, va fi reglementată pensia minimă, adică fiecare pensionar va beneficia de o pensie minimă, chiar dacă pensia care i se cuvine este mai mică.
Alte modificări prevăzute în proiectul noii legi a pensiilor publice se referă la creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani pentru femei și posibilitatea menținerii în activitate până la vârsta de 70 de ani. Deși noua lege a pensiilor ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2024, creșterea vârstei de pensionare pentru femei, la 65 de ani, se va aplica din anul 2035.
O altă noutate se referă la tot femei și rezolvă o inechitate. Odată cu intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor, mamele vor beneficia de reducerea vârstei de pensionare cu 6 luni pentru fiecare copil. Mai exact, femeile care au născut și crescut copii până la vârsta de 16 ani vor avea parte de câte 6 luni reduse la vârsta de pensionare. Ce exemplu, o mamă care a crescut doi copii se va putea pensiona mai repede cu 1 an, o mamă care a crescut 4 copii se va putea pensiona mai repede cu 2 ani ș.a.m.d.
Modificări vor avea loc începând cu intrarea în vigoare a legii și în ceea ce privește pensia anticipată. Pentru a beneficia de pensie anticipată, va fi necesar un stagiu complet de cotizare contributiv de 35 de ani. Adică, o persoană se va putea pensiona anticipat cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, dacă a realizat cu 5 ani mai mult decât stagiul complet de cotizare. Pensia anticipată va fi însă penalizată pentru fiecare lună de anticipare cu: 0,4% dacă perioada de stagiu de cotizare realizată peste stagiul complet de cotizare contributiv este de până la 1 an, între un an și 2 ani penalizarea este de 0,35%, între 2 și 3 ani – 0,30%, între 3 și 4 ani – 0,25%, între 4 și 5 ani – 0,20%. Când se ajunge la vârsta de pensionare, pensia se calculează din oficiu.