|
ARTICOLE SI INFORMARI • PUBLISIND

Ministerul Consultarii Publice si Dialogului Social prezintă pe site-ul institutiei principalii pași de urmat pentru demararea și încheierea procesului de negociere a contractelor colective de muncă.
În perioada 20 noiembrie – 20 decembrie 2017, angajatorii trebuie să inițieze negocierea contractelor colective de muncă pentru punerea în aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.79/2017 privind modificarea Codului Fiscal. ( PUBLISIND a transmis sindicatelor afiliate a transmis anterior pasi de urmat in aplicare OUG 82/2017 )
Toate companiile private sau de stat, inclusiv cele care au mai puțin de 21 de angajați, trebuie să înceapă negocierile asupra actelor adiționale la contractele și acordurile colective de muncă în vigoare. În cazul în care nu există contracte colective de muncă semnate, trebuie inițiată negocierea acestora.
Astfel conform MCPDS pasii de urmat sunt:
Angajatorii trebuie să invite la negociere toate părțile îndreptățite de a participa la negociere.
La negocierea contractului colectiv de muncă, poate participa sindicatului reprezentantiv. În cazul în care nu există un sindicat reprezentativ, poate participa reprezentantul salariaților.
Reprezentantul salariaților poate invita un membru al unei federații sau al unei confederații reprezentative la nivel național.
Angajatorii vor informa salariații cu privire la punerea în aplicare a modificărilor Codului Fiscal.
Procesul – verbal trebuie să conțină poziția părților și să fie redactat în mai multe exemplare, câte unul pentru fiecare semnatar.
Rezultatul negocierii
Varianta I Încheierea contractului colectiv de muncă
În urma negocierilor și în condițiile în care părțile au căzut de acord asupra tuturor aspectelor discutate, se poate semna contractul colectiv de muncă.
Dosarul ce trebuie depus la ITM conține următoarele documente:
Varianta II Neincheierea contractului colectiv de muncă
În urma negocierilor, dacă părțile nu încheie contractul/acordul colectiv de muncă, notificarea și procesul-verbal întocmite rămân în posesia semnatarilor, astfel încât să existe dovada inițierii și desfășurării negocierii.
În cazul în care angajatorul nu inițiază negocierea colectivă, salariații pot solicita acest demers, în scris, prin intermediul sindicatului sau al reprezentanțiilor angajațiilor.
Conform articolului nr. 217 din Legea nr. 62/2011, neinițierea negocierii constituie contravenție cuprinsă între 5.000 și 10.000 lei.