Situație fără precedent în mișcarea sindicală din România după ce ministrul UDMR Eduard Novak, ce deține portofoliul Ministerului Sportului, a remis un document de poziție, semnat și ștampilat, prin care ataca furibund Sindicatul Național Sport și Tineret, dar și personal, pe liderul Andy Nagy.

Într-o scrisoare lamentabilă ce conține pasaje ce pot fi plasate cu succes în notele informative pe care le redacta „Securitatea” din România, ministrul Novak cataloghează activitatea sindicatului ca fiind „într-o zonă penală” sau că protestul legitim, întemeiat pe prevederile art. 27 din Legea 367/2022 privind dialogul social. Practic ministrul Novak mai rămânea să îl acuze pe liderul SNST că mănâncă de pe jos, sau că e plătit de „servicii” și lista de acuzații era completă.

Mai mult, cu toate că SNST a avut o constanță în ultimii 6 ani pe tot ceea ce înseamnă reprezentarea intereselor membrilor săi, a organizat proteste în mandatul fiecărui ministru, indiferent de partidul din care făcea parte, a lăudat dar a și criticat activitatea miniștrilor și a celor care s-au aflat în funcții de conducere, ministrul Novak e deranjat cel mai tare nu de soarta mizeră a angajaților săi ci de faptul că cineva îl împinge de la spate să își exercite mandatul, să pună osul la treabă pentru angajații din sport și pentru sportul românesc aflat în moarte clinică.

Novak are și tupeul de a insulta inteligența membrilor SNST afirmând că „ noi suntem cei care se află alături de angajați”. De care angajați domnule Novak? De cei care în proporție de 70% sunt plătiți cu salariul minim pe economie? De cei care sunt antrenori dar ajung să facă pe femeia de serviciu, pe șoferul, pe bucătarul, pe ospătarul pe preparatorul fizic doar pentru a ține în viață clubul sportiv? De cei care au generat rezultate și performanță și pe care i-ați umilit constant prin subfinanțarea sistemului? Sau vorbiți de sportivii care v-au întors spatele când ați apărut din senin la conferința de presă pentru a ciupi din imaginea pozitivă a medaliilor de aur pe care le-au adus în țară?

https://www.prosport.ro/alte-sporturi/gafa-uriasa-a-ministrului-eduard-novak-fata-de-robert-glinta-ministrul-l-a-ignorat-total-colegul-lui-david-popovici-discurs-fabulos-19478684

https://www.digisport.ro/jo-2020/momentul-in-care-ana-maria-popescu-il-lasa-cu-mana-intinsa-pe-ministrul-eduard-novak-imaginile-surprinse-in-culise-1205173

Sindicatul Național Sport și Tineret, a marcat rezultate importante într-un minister unde este la coada clasamentului în privința nivelului salarial și a modului în care înțelege să își respecte angajații. A obținut creșteri salariale pentru angajații care zi de zi, prin pasiunea lor, fac sacrificii și eforturi incredibile pentru a scoate sportivi de performanță și rezultate cu care se mândrește orice român. A influențat decisiv acte normative cu impact asupra angajaților din sport și tineret. Problema reală a ministrului Novak este reprezentată însă de criticile formulate de SNST prin care au demonstrat că este un ministru mediocru, că nu are habar care este rolul funcției pe care a primit-o cadou de la partid, printre care amintim:

  • Refuzul ministrului de a răspunde solicitărilor legitime ale SNST (în cele din urmă au fost obligați de instanța de judecată prin hotărâre definitivă);
  • Absența lui cu zilele/săptămânile de la minister;
  • Acordarea discreționară și părtinitoare a bugetelor către subordonate și federațiile sportive;
  • Neacordarea premiilor prevăzute de lege către sportivii și echipele tehnice care au înregistrat performanțe, fiind înregistrate restanțe din 2021 și 2022, timp în care, pentru tatăl său s-au găsit fonduri la timp;
  • A blocat accesul pentru toți angajații care nu lucrează propriu zis în clădirea de la minister, pentru că este condus de paranoia conform căreia se fură „informații” de cei care ajung ocazional în sediu. Practic sportivii, antrenorii sau salariații federațiilor trebuie să depună cerere pentru a primi acces în clădirea ministerului și sunt însoțiți;
  • A anulat una dintre singurele activități de promovare a sportului, sportivilor și echipelor tehnice. Este vorba despre „Galele Sportului Județean”, singura ceremonie în care se mai premiau la nivelul fiecărui județ sportivii cu performanțe;
  • A manifestat un dezinteres total față de reorganizarea Ministerului Tineretului și Sportului, pierzând astfel sute de posturi și zeci de proprietăți imobiliare care se aflau în portofoliul ministerului.

Lista ar putea continua, dar ne oprim aici pentru că restul motivelor de nemulțumire pentru un mediocrul ministru Novak le puteți auzi astăzi, 23.03.2023, începând cu ora 12:00 la protestul ce are loc în fața Ministerului Sportului. Ministrul Novak este prea ocupat să folosească biroul de ministru pentru a se pregăti de noi „performanțe” sportive, în timp ce încasează și renta viageră acordată sportivilor care s-au retras din activitate și indemnizația de ministru.

Organizația noastră va sesiza toate instituțiile naționale și internaționale (Organizația Internațională a Muncii) cu atribuții în domeniul dialogului social pentru a reclama ceea ce noi considerăm cel mai virulent atac la valorile democratice constituționale cu privire la dreptul de asociere, de negociere colectivă și de liberă exprimare.

Iar pentru a fi în ton cu linia de partid a UDMR din care provine ministrul cu dublă cetățenie, română și maghiară, Eduard Novak, îi transmitem acestuia că protestăm pentru AUTONOMIA sportului românesc și DEMNITATEA salariaților și sportivilor români.

Echipa Federației PUBLISIND