PUBLISIND va umple mâine trotuarele din fața Ministerului Finanțelor începând cu ora 11,00. Sunt așteptați peste 1500 de protestatari, membri în sindicatele afiliate PUBLISIND, respectiv salariați din poliție, poliție penitenciară, grefă judiciară, sport și tineret, Registrul Comerțului, CNCD, finanțe, asistență socială, administrație publică centrală și locală, mediu și alte domenii. Alături de PUBLISIND vor veni și alte organizații din Blocul Național Sindical și nu numai.

Am decis ca loc de protest Ministerul Finanțelor pentru că este ministerul inițiator al măsurilor fiscal-bugetare care se vor adopta de Guvern prin angajarea răspunderii sau altfel spus prin evitarea dialogului social. Măsurile afectează toți românii, nu doar sectorul bugetar. Dacă efectele măsurilor, enumerate mai jos nu vă afectează sau dacă mai aveți încă toleranță pentru acești guvernanți de carton care promit în campanii și taie imediat după, indiferent de culoarea politică, atunci nu aveți motive să participați la miting. În caz contrar, vă așteptăm pe toți la finanțe, lângă Piața Constituției, maine la ora 11,00. 

  1. taxe si impozite mai mari
  2. eliminare vouchere turism pt anumite categorii
  3. diminuare indemnizatii hrana si chiar eliminare pentru anumite categorii
  4. diminuare sporuri
  5. radiere posturi vacante
  6. desfiintarea a 70% dintre functiile esentiale (cu atributii de coordonare)
  7. eliminare partiala servicii si directii (nr mai mare de posturi necesar)
  8. desfiintare institutii sub 50 posturi, dupa radierea posturilor vacante!
  9. disponibilizare 15% personal din institutiile desfiintate/comasate/reorganizate după radiere posturi
  10. legea-cadru 153/2017 neaplicata integral (sporuri la nivel 2017)
  11. norme hrana/echipare si alte drepturi plafonate (apărare si ordine publică)
  12. modificare pensii de serviciu – eliminare pensii militare (care se mentin neindexate / neactualizate)
  13. lege-cadru noua cu diminuare plafon sporuri de la 30% la 20% si limite de cuantumuri
  14. amânarea continuată a platii sentintelor pe drepturi salariale
  15. riscul unor noi tăieri după rectificarea bugetară și după alegerile din 2024