Azi, 25.01.2017, la Ministerul Finantelor Publice a avut loc sedinta Comisiei de Dialog Social avand pe ordinea de zi proiectul de lege a bugetului de stat pentru anul 2017, proiectul de lege a bugetului asigurarilor sociale pentru anul 2017, proiectul Legii pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificati in cadrul fiscal-bugetar si proiectul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului privind unele masuri bugetare in anul 2017, prorogarea unor termene, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative.

Din parte Blocul National Sindical, confederatie la care este afiliata si federatia noastra,  au participat domnul  Dumitru Costin, Presedinte BNS si doamna  Ioana Onofrei, reprezentanta BNS in Comisia de Dialog Social  a Ministrului Finantelor Publice.

Interventia  BNS a vizat urmatoarele aspecte:

  1. s-a atras atentia asupra modului de estimare a indicatorilor pe baza carora a fost construit bugetul,
  • avand in vedere pe de o parte prognozele efectuate de institutiile financiare internationale, mult mai pesimiste decat estimarile actualului Guvern, iar pe de alta parte evolutia din ultimii ani pentru unii indicatori sau lipsa unor masuri concrete care sa justifice o estimare atat de optimista.
  • din punctul de vedere al BNS prognoza este una extrem de optimista, existand riscul ca in executie deficitul bugetar sa depaseasca nivelul asumat la nivel european de maxim 3% din PIB. Explicatia data a fost aceea ca evaluarile Bancii Mondiale si cele ale Comisiei Europene nu au tinut cont de prevederile programului de guvernare. Explicatia este una corecta insa chiar si in aceste conditii revizuirea este prea optimista, Guvernul estimeaza o crestere economica cu peste 30% mai mare decat cea estimata de Comisia Europeana in luna noiembrie, in conditiile in care masurile din programul de guvernare, cu exceptia celor ce contribuie la cresterea consumului, vor produce efecte in cel mai favorabil scenariu in ultimul trimestru al anului 2017.

    2. BNS a adus in discutie structura veniturilor bugetare

  • mentionand ca exista un risc major ca veniturile bugetare sa se constituie din ce in ce mai pregnant pe impozitarea muncii, din estimarile realizate de Guvern ponderea impozitului pe venit si a contributiilor sociale in total venituri bugetare va creste continuu pana in 2020.

  • BNS considera ca veniturile din salarii sunt deja impozitate excesiv, in special veniturile mici, ca urmare sustinem ca prioritate revizuirea impozitului pe venit pentru a  sprijini politica de distribuire a cresterii economice intr-un  mod echitabil.

     

     

    3.  S-a solicitat clarificarea situatiei existente la SRR si SRTV

  • pentru ambele institutii fiind necesara o modificare a actului normativ de functionare.

 BNS a mentionat ca exista 3 cauze majore pentru dificultatile actuale in constructia bugetara, respectiv:

  • modificarile Codului Fiscal operate in 2015 cu acceptul intregii clase politice, modificari ce au presupus acordarea unor facilitati fiscale ce nu au avut ca efect cresterea investitiilor si in special reducerea evaziunii fiscale prin conformare voluntara, asa cum se declara la momentul promovarii acestei initiative

  • Modificarile succesive si haotice din sistemul de salarizare in sectorul public, din 2008 si pana in prezent au fost promovate o serie de acte normative ce au vizat acordarea unor drepturi pentru diverse categorii de personal din sectorul public, ca urmare „sportul national” in acest moment este prorogarea unor acte normative emise la diverse momente de timp si care nu pot fi puse in aplicare.
  • Absenta unor politici adecvate si coerente pentru combaterea evaziunii fiscale.

Avand in vedere cele mai sus mentionate BNS a solicitat urmatoarele:

  • constituirea unui grup interministerial pentru identificarea unui set de masuri care sa vizeze combaterea fraudei si evaziunii fiscale din Agricultura, in acest moment, ca si in anii anteriori, resurse substantiale sunt alocate prin diverse programe pentru agricultura, in conditiile in care valoarea adaugata de acest sector si impozitele si taxele incasate din functionarea operatorilor economici din domeniu sunt extrem de reduse.

  • constituirea unui grup ministerial, format din Ministerul Finantelor Publice , Ministerul Economiei si Ministerul Apararii Nationale, pentru a analiza achizitiile de tehnica militara finantate din bugetul public.

  • s-a propus modificarea prevederilor din legea bugetului de stat referitoare la coperatorii economici care aplică prevederile Ordonanței Guvernului nr.26/2013, in sensul modificarii alin (7).

De asemenea BNS a atras atentia asupra problemelor generate de haosul legislativ actual din domeniul salarizarii in sectorul public si dificultatilor intampinate la nivelul diverselor institutii in aplicarea unitara si corecta a prevederilor legale, s-a stabilit ca se va avea in vedere un instrument legal pentru a facilita implementarea corecta a prevederilor actuale.

Detalii suplimentare puteti citi aici

Sursa: Blocul National Sindical