În contextul dezbaterilor tensionate privind noua Lege a salarizării, Înalta Curte de Casație și Justiție transmite un mesaj ferm către Parlament: procedura de adoptare trebuie să respecte în mod strict Constituția și regulile fundamentale ale procesului legislativ. Instanța supremă semnalează existența unor vicii majore de constituționalitate, încă din etapa de inițiere a proiectului, generate inclusiv de probleme privind competența unor membri ai Guvernului de a exercita atribuțiile funcției. Aceste nereguli, arată ICCJ, nu pot fi acoperite prin simpla continuare a procedurii parlamentare.

Totodată, Înalta Curte evidențiază faptul că soluțiile legislative propuse afectează principii esențiale ale statului de drept: separația puterilor, independența autorității judecătorești, egalitatea în drepturi, claritatea și previzibilitatea legii. Instanța supremă subliniază că rolul său constituțional nu este acela de a proteja o singură categorie profesională, ci de a garanta respectarea Constituției pentru toți cetățenii. În situația în care Parlamentul va adopta legea fără remedierea acestor deficiențe, ICCJ anunță că va sesiza Curtea Constituțională cu toate prevederile considerate neconforme.

Într-un moment în care Guvernul insistă să accelereze adoptarea unei legi cu impact profund asupra sectorului public, mesajul Înaltei Curți confirmă ceea ce organizațiile sindicale au semnalat de luni de zile: nu poți construi echitate pe o procedură viciată. O lege care ignoră principiile constituționale nu poate aduce stabilitate, ci doar noi conflicte și noi inechități.

În acest climat tensionat, Federația PUBLISIND reafirmă angajamentul de a reprezenta cu fermitate interesele membrilor săi, angajați din sectorul public. Vom continua să facem auzite vocile membrilor noștri, să cerem transparență, legalitate și respect pentru munca fiecăruia.