Cu toate că vorbim despre Ministerul Culturii și Identității Naționale, chiar în sediul central angajații sunt tratați mai rău decât zilierii de pe șantierele unde se lucrează la negru. Pretențiile de respectare a legislației minimale în ceea ce privește condițiile de muncă, dar și a celor de sănătate și securitate în muncă sunt considerate exagerate de către cei care se află în funcțiile de conducere.
În timp ce angajaților li se spune că bugetul este insuficient pentru a le asigura condițiile elementare prevăzute de lege, directoarea de achiziții, pleacă în city break-uri, din banii publici, pe la Istanbul, sub pretextul participării la Târgul Internațional de Carte. Suma cheltuită de minister, doar pentru a-i asigura confortul doamnei director de achiziții se ridică la aproximativ 1118 dolari pentru 3 zile, suma ce include inclusiv diurna în sumă de 266 dolari.
Și în tot acest timp, reprezentanții Sindicatului „Culturalia”, membră a Federației PUBLISIND, a fost nevoită să sesizeze  Inspectoratul Teritorial de Muncă București cu privire la lipsa autorizației privind securitatea și sănătatea în muncă. Cu toate că a fost solicitată și o audiență la ITM București, la momentul prezentării liderilor Sindicatului „Culturalia” la data programată, în locul inspectorului șef s-au prezentat doi lucrători care le-au dat de înțeles că o eventuală sesizare pe acest subiect nu va avea niciun efect deoarece „funcționează foarte bine colaborarea instituțională” chiar dacă vorbim de o încălcare flagrantă a prevederilor art. 13 lit. c din Legea 319/2006 a securității și sănătății în muncă.
Și de parcă nu ar fi fost suficient, în anul 2018 nu au fost asigurate servciile de medicina muncii pentru niciun angajat din cadrul ministerului, deși această obligație este una esențială prevăzută de art. 186 din Legea 53/2003 Codul Muncii. Iar despre aceste servicii și cine trebuia să efectueze diligențele necesare pentru a fi achiziționate, ați ghicit, este vorba de direcția de achiziții, administrativ și investiții din minister. Și da, ați ghicit din nou, direcția este condusă de doamna Seimeanu, cea care și-a solicitat singură prezența la Istanbul, la un târg de literatură care nu avea nicio legătură cu atribuțiile acesteia din fișa postului.
În continuare așteptăm cu mare interes măsurile care vor fi luate de către Inspectoratul Teritorial de Muncă București și Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București, asigurând membrii Sindicatului „Culturalia” că vom face tot ce ne stă în putință pentru ca demnitatea și drepturile lor să fie respectate.
Echipa Sindicatului „Culturalia”