Pentru că mulți membri ai federației ne-au semnalat mai multe nereguli cu privire la orele suplimentare pe care, de cele mai multe ori, angajatorii îi constrâng să le presteze, am considerat oportun să publicăm câteva clarificări esențiale în ceea ce privește acest subiect ”controversat”.

Conform legislației în vigoare, un angajat muncește în medie opt ore pe zi, cinci zile pe săptămână. Rezultă un total de 40 de ore pe săptămână, în cazul unui contract de muncă cu normă întreagă. Vom face referire în cele ce urmează la un astfel de tip de contract, deoarece, foarte important de precizat, este singurul tip de contract care permite efectuarea de muncă suplimentară, subiect pe care îl vom trata în articolul de azi. În cazul contractelor de muncă cu timp parțial de lucru este strict interzisă prestarea de ore suplimentare, iar sancțiunea pentru depășirea numărului de ore prevăzut în contract este de 10.000 de lei pentru fiecare angajat.

Una peste alta, munca suplimentară ar trebui să fie o excepție, însă, din practică, știm că e o situație extrem de des întâlnită. De cele mai multe ori, chiar angajații sacrifică timpul personal în favoarea unor bani în plus la salariu. Și totul se realizează, de obicei, printr-un acord tacit, ceea ce este total greșit, pentru ambele părți.

Legea prevede în mod expres un acord, care are rolul de a proteja atât angajatul, cât și angajatorul, chiar și în cazul unui conflict de muncă. Niciun angajat nu poate fi obligat să muncească împotriva voinței sale, iar munca forțată este interzisă. Este stipulat acest lucru chiar și în Constituția României, acolo unde se vorbește despre libertatea muncii, aspect extrem de important în cazul muncii suplimentare.

De asemenea, Codul Muncii stabilește că munca suplimentară nu poate fi prestată fără acordul salariatului în cauză, drept urmare, e obligatoriu ca acordul angajatului să fie prevăzut în mod explicit, să existe pe un suport fizic sau electronic.

Primul demers pentru obținerea unui astfel de acord este redactarea unei solicitări. Nu este nicăieri în legislație prevăzut faptul că această solicitare, respectiv acordul la care facem referire, să fie prevăzute în scris, așa cum menționam anterior, dar ambele reprezintă o probă solidă, poate chiar incontestabilă, în cazul unui conflict de muncă.

Dar cât costă munca suplimentară? Atunci când nu este compensată prin ore libere plătite în următoarele 90 de zile după ce a fost efectuată, angajatorii sunt obligați să acorde un spor de cel puțin 75%. Mai mult, acordarea de ore libere plătite în următoarele 90 de zile este prevăzută ca regulă generală de către Codul Muncii, dar angajatul și angajatorul decid asupra momentului acordării orelor libere plătite și este recomandat ca acest lucru să fie stabilit concret în momentul redactării solicitării și exprimării acordului.