Sindicatul Polițiștilor Europeni ”Europol” și Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare, afiliate Publisind, au inițiat un demers comun prin care cer ministrului Justiției și ministrului Afacerilor Interne rezolvarea cât mai rapidă a problemei cu care polițiștii și polițiștii din penitenciare se confruntă de atâta timp: valoarea salariul de grad.
Cerem, așadar, asumarea, inițierea și susținerea demersurilor legislative necesare pentru actualizarea valorii salariului de grad și plata efectivă a restanțelor calculate.
Demersul vine în contextul asumării PNRR și prin urmare, stabilirea unui nou cadru legislativ privind salarizarea personalului plătit din fondurile bugetare. În continuare însă, în momentul de față, în sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională se mențin inechități salariale. Aceste inechități nu au fost rezolvate, în special ca urmare a suspendării Legii 153/2017. Nu uităm însă nici de ordonanțele de urgență tranzitorii, prin care s-au prorogat, suspendat sau menținut în plată, la un nivel inferior, anumite drepturi de natură salarială și nu numai.
Prin urmare, cele două sindicate solicită Alinei Gorghiu, ministrul Justiției și lui Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, însușirea și promovarea, cu celeritate, împreună cu conducătorii celorlalte instituții din sistemul de apărare și siguranță națională, a unui proiect de hotărâre de guvern, prin care valoarea salariului de grad deținut de personalul militar, respectiv polițiștii și polițiștii de penitenciare, să fie actualizată.
Angajații din poliție și penitenciare mai solicită miniștrilor de resort inițierea unui proiect de ordonanță de urgență privind modificarea 115/2023, astfel încât valoarea soldei/salariului de grad să fie acordată la valoarea actualizată prin hotărâre de guvern.
Mai mult, în vederea susținerii proiectului de hotărâre de guvern menționat, Europol și SNPP pun la dispoziția Guvernului un material care indică în detaliu și cu exactitate valorile salariului de grad plafonat, precum și sumele care trebuie prevăzute/acordare pentru eliminarea inechităților salariale la care facem referire.
Material EUROPOL – SNPP privind calculul valorii reale a salariului de grad precum și sumele restante de achitat personalului din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională:
Prin acest demers comun, Europol și SNPP semnalează ceea ce reprezintă revendicarea sindicală prioritară la începutul anului 2024. Prioritatea zero, care dacă nu va fi soluționată, va fi susținută, în perioadă următoare, prin acțiuni sindicale corespunzătoare, al cărui calendar și desfășurare urmează a fi făcut public.
Nu sunt singurele nemulțumiri și neajunsuri cu care se confruntă polițiștii și polițiștii de penitenciare. Lista este extrem de lungă și se referă în principiu la acordarea unor drepturi, nu la cerințe suplimentare. Angajații din sistemul de apărare cer doar deblocarea tuturor drepturilor plafonate de guvernanți prin acte normative tranzitorii (sporurile din afara salariului de funcție, norma de hrană, normă de echipare și decontul chiriei/ratei) dar și realizarea unor demersuri urgente de către angajatori pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă și ocuparea posturilor vacante.
Sindicatul EUROPOL și SNPP se opun ferm adoptării unei noi legi de salarizare înainte de eliminarea tuturor acestor plafonări de drepturi care de aproape 15 ani generează prejudicii polițiștilor, polițiștilor de penitenciare și cadrelor militare!