In anul 2016 au fost aprobate doua ordonante cu implicatii in zona salarizarii personalului din fonduri publice- OUG nr. 20/2016 care a produs efecte din august si OUG 43/2016 emisa dupa 1 luna de la aplicarea OUG 20.
Desi prin aparitia acestor odonante se urmarea eliminarea inechitatilor si discriminarilor existente in sistemul de salarizare ,aparute ca urmare a aplicarii legilor tranzitorii deja cunoscute, noile reglementari au ” largit prapastia” si mai mult, generand noi dezbateri pe marginea manierei de stabilire a salariilor.
Cele mai cotroversate prevederi sunt: stabilirea salariului la nivel maxim aflat in plata in cadrul aceleiasi institutii/autoritati publice, stabilirea acestui nivel fara sa fie luate in calcul acele drepturi salariale obtinute prin hotarari judecatoresti, precum si stabilirea nivelului maxim de salarizare exclusiv in interiorul aceleasi institutii/autoritati publice fara a ne raporta la alti ordonatori de credite.
Avand in vedere prevederile deloc clare, actiunile deschise in instanta nu au intarziat sa apara. Una dintre ele este cea a magistratilor Curtii de Apel Bucuresti. In primul termen, a fost invocata exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 alin. (11)-(14) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr, 57/2015 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2016, prorogarea unor termene, precum si unele masuri fiscal-bugetare. Exceptia a fost admisa in 15 decembrie prin Decizia CCR 794/2016 ( care poate fi consultata aici).
Punctul 26 punctul 30 si 32 pe care le regasim in motivarea deciziei sunt importante in sensul ca puncteaza aspecte ce produc schimbari importante in sfera salarizarii.
Astfel la punctul 26 se mentioneaza ca hotararile judecatoresti in care sunt interpretate norme generale (norme cu aplicabilitate generala ), nu ar trebui sa produca efecte numai partilor din dosar. Punctul 30 statuteaza cele mentionate la punctul 26 foarte clar si anume: „….., Curtea constata ca dispozitiile art. 31 alin. (12) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 43/2016, contravin principiului egalitatii în fata legii, consacrat prin art. 16 din Constitutie, deoarece stabilesc ca persoanele aflate in situatii profesionale identice, dar care nu au obtinut hotarari judecatoresti prin care sa li se fi recunoscut majorari salariale, au indemnizatii de incadrare diferite (mai mici) fata de cei carora li s-au recunoscut astfel de drepturi salariale, prin hotarari judecatoresti, generand diferente in stabilirea salariului de baza/indemnizatiei de incadrare. Or, tratamentul juridic diferit instituit de legiuitor nu are nicio justificare obiectiva si rezonabila.”
In cuprinsul punctului 32 CCR stabileste ca personalul care beneficiaza de aceleasi conditii trebuie sa fie salarizat la nivelul maxim al salariului de baza/indemnizatiei de incadrare din cadrul aceleiasi categorii profesionale si familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publica-” In consecinta, ca efect al neconstitutionalitatii art.31 alin.(12) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.57/2015 (introdus prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.43/2016), „nivelul maxim al salariului de baza/indemnizatei de incadrare”, la care se face egalizarea prevazuta de art.31 alin.(1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.57/2015 (introdus prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.20/2016), trebuie sa includa si drepturile stabilite sau recunoscute prin hotarari judecatoresti. Așadar, personalul care beneficiaza de aceleasi conditii trebuie sa fie salarizat la nivelul maxim al salariului de baza/indemnizatiei de incadrare din cadrul aceleiasi categorii profesionale si familii ocupationale, indiferent de institutie sau autoritate publica”.
Prin urmare decizia Curtii „lumineaza” si permite solicitarea salarizarii la nivelul maxim in plata pentru cei ce isi desfasoara activitatea in aceleasi conditii.
