Dotarile fiscului/lipsa acestora  au ajuns in atentia presei dupa numeroase interventii ale sindicatelor la Ministerul Finantelor Publice.


„De mai mulţi ani, funcţionarii Fiscului constănţean se plâng de insuficienţa imprimantelor, scannerelor şi copiatoarelor, se plâng de computerele din dotare, depăşite fizic şi moral, dar şi de faptul că sistemul informatic al instituţiei este foarte lent şi se blochează frecvent, în timp ce o serie de programe informatice nu sunt adaptate la legislaţia în vigoare, contrazicându-se cu procedurile Fiscului. De altfel, tema „calvarului informatic” a fost subiectul numeroaselor intervenţii ale sindicatelor la Ministerul Finanţelor Publice şi a fost pe lista de revendicări a acţiunilor de protest. Iar de fiecare dată, sindicatele au primit promisiuni că situaţia se va remedia în doi-trei ani.

Intreg articolul poate fi citi aici


Mentionam ca Federatia PUBLISIND are afiliat Sindicatul Liber Finante Constanta.

Sursa: Cugetul Liber