Funcționarii publici nu vor mai da extemporal din competențele digitale. Cel puțin nu pentru moment. Vorbim doar despre funcționarii publici, nu despre toți bugetarii, deoarece proiectul de lege în cauză face referire doar la ei.

Proiectul de lege a fost votat în luna iunie de Camera Deputaților. Acum însă a fost respins de Senat și retrimis în Parlament.

Actul normativ dorește să introducă încă o modalitate de evaluare a funcționarilor publici și anume evaluarea competențelor digitale, începând cu anul 2024. În prezent, funcționarii publici sunt evaluați în două direcții: 1. gradul și modul de atingere a obiectivelor individuale; 2. gradul de îndeplinire a criteriilor de performanță. Evaluarea lor este stipulată în articolul 485 din OUG 57/2019.

Evaluarea competențelor digitale a funcționarilor publici ar trebui făcută, conform proiectului de lege, prin intermediul unui sistem informatic al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. Problema ridicată însă e chiar legată de acest aspect, și anume faptul că evaluarea prin sistemul informatic al ANAF nu este prevăzută în legislația actuală. Mai exact, se dorește ca sistemul informatic de evaluare să fie pus la dispoziția autorităților locale și centrale de către ANAF. Prin folosirea acestui sistem se promite simplificarea modului de evaluare a funcționarilor publici.

Conform cererii de reexaminare, președintele Klaus Iohannis a considerat că „soluția legislativă propusă nu se corelează cu celelalte prevederi ale Codului administrativ care reglementează evaluarea performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici”, tocmai pentru că, din expunerea de motive, scopul declarat al legii era crearea unui cadrul legal pentru gestionarea în mediul online doar a rapoartelor de evaluare a performanțelor profesionale individuale de către ANFP, şi nu a întregului proces de evaluare, așa cum arată forma finală a legii.

Funcționarii publici ar fi trebuit să fie supuși primei evaluări online a competențelor digitale în 2025, pentru anul 2024. Evaluarea din 2024 pentru 2023 nu ar fi vizat și competențele digitale.

Așa cum spuneam, proiectul de lege a fost întors în Camera Deputaților. Dacă va fi respins și de această cameră decizională, își va înceta parcursul legislativ.