O întrebare, care pe mulți dintre noi, ne-a urmărit toată copilăria. Era întrebarea pe care ne-o adresa prietena mamei, vecinul de pe scară sau doamna învățătoare. Fiecare ne visam ceva. În funcție de ce vedeam în jur, de părinții noștri, de ceea ce ne jucam. Unii am reușit să ne atingem visul, alții nu. Dar parcă aveam de unde alege. Parcă puteam fi îndrumați și redirecționați. Cât de cât.

Însă, pentru părinții de astăzi, să alegem și să ne sfătuim copiii ce meserie să urmeze, devine o provocare mai complicată ca oricând. Inteligența artificială evoluează rapid, unele joburi dispar sau se transformă, iar profesii care acum zece ani păreau foarte stabile nu mai oferă aceeași certitudine. Astfel că întrebarea firească este: ce va mai conta peste 15 sau 20 de ani?

Nimeni nu poate da un răspuns exact. Ce putem face însă este să ne uităm la domeniile în care nevoia de oameni ar trebui să rămână mare și la tipurile de activități pe care tehnologia le poate ajuta, dar cu greu le poate prelua complet.

Sănătatea este probabil unul dintre cele mai sigure exemple. Vom avea în continuare nevoie de medici, asistenți, fizioterapeuți, psihologi sau terapeuți, incontestabil. Chiar mai mult, odată cu îmbătrânirea populației europene, nevoia de oameni care lucrează în sănătate și îngrijire ar putea crește. Tehnologia va deveni tot mai prezentă în spitale și cabinete, dar relația cu pacientul, deciziile dificile și responsabilitatea nu pot fi lăsate pur și simplu în seama unui algoritm.

La fel de importante vor rămâne domeniile tehnice. Inteligența artificială, securitatea cibernetică, robotica, analiza de date sau dezvoltarea de software vor continua să ofere oportunități. Doar că simplul fapt că știi să scrii cod s-ar putea să nu mai fie suficient. AI-ul poate deja să preia o parte dintre sarcinile de rutină ale programatorilor. Mai valoroși vor fi cei care înțeleg tehnologia, dar știu și să rezolve probleme reale cu ajutorul ei.

Un pariu bun sunt și ingineria, energia și meseriile tehnice. Electricieni, instalatori, tehnicieni, specialiști în automatizări sau în energie regenerabilă vor continua să fie necesari. Sunt profesii care presupun intervenție în lumea reală, experiență practică și adaptare de la o situație la alta, lucruri mult mai greu de automatizat complet.

Nici profesorii nu vor dispărea, chiar dacă școala se va schimba mult. Probabil că AI-ul va corecta teme, va genera exerciții și va explica anumite lecții. Dar copilul va avea în continuare nevoie de cineva care să îl învețe să gândească, să pună întrebări, să lucreze cu alții și să facă diferența dintre informație și zgomot.

De fapt, aici pare să fie cheia. Pentru copiii de astăzi, nu mai este suficient să alegem o meserie despre care credem că „se caută”. Lumea se schimbă prea repede pentru asta. Mult mai important este să le dezvoltăm abilități pe care le pot lua cu ei dintr-un domeniu în altul: gândire logică, comunicare, limbi străine, creativitate, cultură digitală și, mai ales, capacitatea de a învăța permanent.

Peste 20 de ani, avantajul nu îl va avea neapărat copilul care a memorat cel mai mult sau care a ales de mic „meseria perfectă”. Cel mai probabil, îl va avea cel care știe să se adapteze atunci când regulile jocului se schimbă.