Miroase a reformă cu parfum de neputință și în domeniul administrației publice locale. Potrivit unui comunicat al Guvernului Românie, premierul Bolojan alături de viceprim-ministrul Tanczos Barna și ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației Cseke Attila, au continuat în cursul acestei săptămâni consultările cu reprezentanții structurilor asociative ale administrației publice locale pe tema reformei administrative, pachet de măsuri aflat într-o etapă avansată de elaborare la nivel guvernamental.
Printre propunerile aduse la masa discuțiilor s-au aflat măsuri de reducere a cheltuielilor publice prin diminuarea numărului de angajați din cadrul primăriilor, consiliilor locale și județene, introducerea unei grile unice de salarizare în administrația publică locală, precum și creșterea responsabilității și a nivelului de performanță în funcția publică.
Totodată un alt subiect important pe ordinea de zi a vizat eficientizarea structurilor de ordine publică, respectiv limitarea numărului de polițiști locali, în paralel cu clarificarea atribuțiilor acestora, pentru a evita suprapunerile cu competențele Poliției Naționale.
Redăm alăturat aspectele relevante punctate în cadrul consultărilor:
- Referitor la modificarea statutului funcțiilor publice de coducere de secretar general și arhitect-șef, autoritățile publice locale nu vor fi afectate de prevederile din proiectul de lege.
- Eliminarea prevederilor privind evaluarea multianuală a performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici de conducere de către o comisie din cadrul Instituției Prefectului.
- Analizarea posibilității evaluării funcționarilor publici va cuprinde o componentă cu indicatori de referință la nivel național, inclusă în lege, cu o pondere de 50% și indicatori la nivel local cu pondere de 50%.
- Dispozițiile privind mobilitatea prin rotație a funcționarilor publici cu funcții de conducere nu se vor aplica autorităților publice locale.
- Referitor la numărul maxim de posturi de la nivelul UAT-urilor, se propune aplicarea prevederilor OUG nr. 63/2010 cu reducerea numărului minim și maxim cu 20% pentru toate categoriile de UAT.
- De asemenea, se propune eliminarea prevederilor privind numărul minim de posturi (spre exemplu: audit, urbanism etc.), fiecare UAT urmând să stabilească acest nivel.
- Propunerile de reducere de personal vor viza și prefecturile.
- Analizarea propunerii conform cărora numărul maxim de posturi stabilit pentru serviciul public comunitar local de evidența persoanelor și politia locală să poată fi modificat prin hotărârea autorității publice deliberative, cu condiția încadrării în numărul total de posturi, stabilit pentru fiecare unitate administrativ-teritorială.
- Referitor la norma de personal pentru Poliția Locală, a fost acceptată formula un post pentru fiecare 1.200 locuitori pentru toate unitățile administrativ-teritoriale.
- Menținerea prevederilor privind posibilitatea de lucru cu timp parțial.
- Referitor la creșterea veniturilor autorităților locale prin dublarea cotei minime a impozitului pe clădiri rezidențiale conform valorii de piață pentru persoanele fizice, s-a discutat posibilitatea ca la nivelul municipiilor reședință de județ să se realizeze un program pilot aplicabil începând cu 1 ianuarie 2026 și care să poată fi generalizat de la 1 ianuarie 2027.
- Referitor la scutirile de taxe și impozite, acestea se vor reevalua în cadrul grupului de lucru pentru impozitarea proprietății, constituit de Ministerul Finanțelor și MDLPA împreună cu structurile asociative.
- Referitor la încasarea amenzilor de circulație, situația acestora se va reglementa printr-un mecanism mai complex de către MAI și MDLPA în cadrul grupului de lucru constituit.
- Reglementarea modalităților de impozitare a autoturismelor (combustie internă, electrice sau hibrid) rămâne în analiza grupului de lucru.
- Salarizarea asistenților personali va fi suportată integral de la bugetul de stat.
- Se va accelera finalizarea procedurilor pentru transferul imobilelor aflate în proprietatea statului / autorităților centrale către unitățile administrativ-teritoriale.
- Referitor la indicatorul de referință privind populația, raportarea se va realiza la recensământul din 2021.