De-a lungul timpului, au existat multe cercetari cu privire la istoria formarii si dezvoltarii oamenilor, insa nu exista un rezumat si o cursivitate a acestor etape, ci exista niste repere interesante, care au condus usor la “programele de formare” de astazi, care nu mai reprezinta o noutate pentru nimeni.

Cel mai vechi tip de “program de formare” cunoscut, care a inceput in timpurile preistorice, a fost o varianta de “formare la locul de munca”, in care munca adultilor, spre exemplu vanatoarea si pescuitul, ar fi fost transmisa copiilor pentru a ii responsabiliza si pregati pentru maturitate. Pe scurt, “maestrul” transmite cunostinte si pricepere “novicilor”.

In China in secolul al V-lea, metoda era simplista: “spune, arata, fa”, transmitand astfel cunostintele si abilitatile incepatorilor.
Cu siguranta insa, nicio discutie despre invatare nu ar fi complete fara recunoasterea contributiei grecilor, Socrate fiind cunoscut pentru utilizarea intrebarilor in vederea extragerii cunostintelor unui cursant, ajutandu-l astfel sa ajunga la intelegerea de sine, iar Aristotel fiind un adevarat sustinator al repetitiei pentru dobandirea unei abilitati.

In Evul Mediu, un ucenic fierar a invatat meseria de la un maestro, muncind fara sa primeasca vreun ban, ci doar hrana si masa, dar in perspectiva lui si posibilitatea de a invata. Aceasta abordare a fost obisnuita si normala in acea perioada din istorie, primele stagii de ucenicie fiind urmarite pana in Egipt in jurul anului 2000 i.Hr..

Trecand mai rapid, prin anii 1800, pruscaii au introdus tot soiul de “jocuri” pentru pregatirea ofiterilor militari, oferindu-li-se harti, strategii si plasare de trupe, fiind nevoiti sa lucreze prin scenarii si ipoteze pentru analizarea strategiilor de lupta.

Pregatirea formala, in sala de clasa, a devenit un standard in formarea adultilor prin anii 1800, odata cu inceputul revolutiei industriale. Numarul mare de oameni care trebuiau instruiti, a insemnat ca modelul de formare individuala a ucenicilor nu mai era adecvat.

In anul 1930, J.L.Moreno (psihiatru austriac-american, de origine evreu nascut in Romania, psihosociolog, creatorul psihodramei, al sociometriei, si unul dintre fondatorii psihoterapiei de grup), a introdus jocul de rol in formarea adultilor, ca metoda de pregatire a elevului pentru dobandirea unei competente bune in situatii anticipate.

Mai departe, in anul 1939, Primul Razboi Mondial a condus la formarea pentru instruirea muncii, reprezentand o metoda de formare simpla la locul de munca, prin care o persoana nou angajata este instruita intr-un anumit domeniu pas cu pas de catre un supervisor, un superior sau un coleg de serviciu (pretabil in mod special in companii care necesita abilitati manual, spre exemplu munca in fabrica).

Cu 50 de ani mai tarziu, s-au lansat primele programe de tipul CBT (Computer Based Training), odata cu introducerea atat a computerului cat si a Internetului, aparand astfel noi instrumente de e-learning.

Putin mai tarziu, prin anii 1990, s-a introdus Job Support, companiile si organizatiile incepand sa foloseasca e-learningul in formarea angajatilor.
Iar astazi, da. Se foloseste tehnologia in fiecare zi pentru oferirea instruirii in clasa virtuala bazata pe web si similar online, pentru accesarea retelelor sociale si chiar pentru experimentarea realitatii virtuale. Stay tuned sa vedem ce va urma.