Pe 1 mai este Ziua Internationala a Muncitorilor (cunoscuta si ca Ziua Internationala a Muncii), fiind sarbatorita de catre oamenii din multe tari din intreaga lume. Desi pare ca apartine unei traditii a festivalurilor de primavara, data a fost aleasa in anul 1889 intr-un context politic, de catre Congresul Socialist International Marxist, intrunit la Paris, in memoria victimelor grevei generale din Chicago, aceasta zi fiind comemorata prin diverse manifestatii muncitoresti.

In timp insa, 1 mai a ajuns sa reprezinte sarbatoarea miscarilor muncitoresti in cea mai mare parte a tarilor din lume. Aceste miscari s-au dezvoltat capatand amploare, determinand astfel autoritatile sa convina cu sindicatele, ca o declare zi libera.

Ca sa intelegem un pic ce s-a intamplat in 1889: sute de manifestanti au protestat atunci pe tot teritoriul Statelor Unite, cea mai mare demonstratie avand loc la Chicago (cu o participare de 90.000 de demonstranti), dintre care aproximativ 40.000 se aflau in greva. Miscarea a rezultat cu aproximativ 35.000 de muncitori care au castigat dreptul la ziua de munca de 8 ore, fara a li se reduce salariul. Revendicarile muncitorilor erau simple, se rezumau de fapt la una singura: „Vrem norma de lucru de opt ore”. Insa, ziua de 1 mai a devenit renumita nu neaparat cu acea miscare, ci cu incidentele violente care au avut loc trei zile mai tarziu, in Piata Hayamarket din Chicago. Acolo, o persoana neidentificata a aruncat o bomba artizanala spre politisti, in timp ce acestia incercau sa imprastie multimea, explozia si focurile de arma soldandu-se cu moartea a opt politisti si cu un numar necunoscut inca de morti din randul civililor. Ulterior procesului care a urmat, patru au fost condamnati si executati, iar unul s-a sinucis in inchisoare, cu toate a acuzarea a recunoscut ca niciunul dintre acestia nu aruncase bomba. Cauzele incidentului raman controversate inca.

Astfel incat, miscarea, denumita in timp „Afacerea Haymarket”, a jucat un rol semnificativ in stabilirea zilei de 1 Mai ca „Zi Internationala a Muncii”, zi libera in majoritatea tarilor din lume. Insa spre exemplu, tari precum Qatar sau Arabia Saudita, tari cunoscute pentru lipsa drepturilor lucratorilor sii a conditiilor de munca precare, nu sarbatoresc public aceasta zi.

In Romania, aceasta zi a fost sarbatorita prima oara in anul 1890, in timpul comunismului, aceasta zi fiind insotita de evenimente propagandistice. Dupa 1989, dupa schimbarea regimului, Ziua Muncii nu a mai reprezentat un prilej de propaganda politice sau de festivitati sociale, ci un moment social, in zilele noastre fiind sarbatorita prin organizarea de activitati festive, concerte, plimbari, iesiri la iarba verde, concursuri pentru copii etc..

Ca sa cunoastem si o perspectiva oficiala, in conformitate cu siteul Organizatiei Internationale a Muncii, ziua de 1 Mai este potrivita pentru reflectarea la provocarile si greutatile pe care le intampina muncitorii, printre care spre exemplu fiind munca decenta, siguranta la locul de munca.

https://independent.co.uk/news/world/
https://ro.wikipedia.org/wiki/
https://www.chicago.gov/
https://www.officeholidays.com/