Guvernul a adoptat, în ședința de miercuri, 16 martie 2018, o ordonanță de urgență care modifică şi completează Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Actul normativ adoptat stabileste in mare parte  o serie de măsuri pentru salariaţii din domeniul sanitar şi  domeniul educaţiei, insa in textul ordonantei exista o prevedere de mare interes  pentru toate categoriile de bugetari ,mai cu seama pentru cei din sectorul asistenta sociala ale caror salarii au fost diminuate  odata cu aplicarea regulamentului de sporuri.

Astfel, se rezolvă problema celor care au primit în martie mai puțini bani ca în februarie, si diminuarile salariale generate de aplicarea regulamentului de sporuri aplicat sectorului  de asistenta sociala sunt stopate.

Avand in vedere discutiile pe care le-am purtat la MMJS precum si la MS speram in modificarea regulamentului de sporuri, insa pana la acel moment, prin aceste modificari putem observa luminita de la capatul tunelului.

Extras din proiectul OUG 

La articolul 38, se introduce un nou alineat alin. 6^1 cu urmatorul cuprins:

6^1 a) Incepand cu luna mai 2018, in situatia in care veniturile salariale nete acordate potrivit prevederilor prezentei legi, sunt mai mici decat cele aferente lunii februarie 2018, se acorda o suma compensatorie cu caracter tranzitoriu care sa acopere diferenta, in masura in care persoana isi desfasoara activitatea in aceleasi conditii

b) suma compensatorie prevazuta la lit. a) este cuprinsa in salariul lunar si nu se ia in calcul la determinarea limitei prevazute la art. 25

c) suma compensatorie prevazuta la lit a) va fi actualizata in functie de evolutia veniturilor salariale individuale stabilite potrivit legii”

Ordonanta introduce corectii pentru acele categorii de personal ale căror drepturi salariale nete aferente lunii martie sunt mai mici decât cele plătite în luna februarie 2018, corecții care vor acoperi diferența și care vor fi actualizate în funcție de evoluția drepturilor salariale individuale stabilite potrivit legii; Corecțiile aplicate vor acoperi diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții se arata in comunicatul MMJS.