Joi, 19.01.2016  reprezentantii Federatiei PUBLISIND (Gabriel Chifu – Secretar General PUBLISIND, Novac Stefan – vicepresedinte PUBLISIND, Boghiu Ionel – presedinte Sindicatul Libertis, Brandoi Florin – presedinte Sindicatul DGASPC Sector 3 si Stanciu Carmen – secretar Sindicatul DGASPC Sector 3) au participat la o intalnire cu domnul Ministru al Ministerului Consultarii Publice si Dialogului Social – Gabriel Petrea,  la sediul ministerului.

Intalnirea a avut loc ca urmare a solicitarii Federatiei PUBLISIND, si a avut ca scop discutarea problemelor aparute odata cu  aplicarea  Legeii  nr. 250/2016 privind ,,aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative” precum si recentei Ordonante de Urgenta nr.2 /2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative.

Reprezentantii federatiei au transmis domnului ministru un mesaj fundamental : legislatia ce reglementeaza salarizarea personalului din sectorul bugetar a devenit dupa anul 2010 extrem de ambigua, stufoasa si lasa loc de interpretari diverse, motiv pentru care aplicarea acesteia se face neuniform si creeaza inechitati salariale inexplicabile, iar noul pachet format din Legea 250/2016 de aprobare a Ordonantei 20/2016 si Ordonanta 2/ 2017 nu fac exceptie.

In perioada imediat urmatoare, Federatia PUBLISIND va transmite domnului ministru un memoriu detaliat ce cuprinde noile inechitati create de actele normative mentionate  avand asigurarile  domnului  ministru  ca in scurt timp vor fi  rezolvate.

Multumim domnului ministru pentru deschidere si speram ca dialogul social va fi  productiv si va conduce spre rezolvarea acestor probleme stringente.